APLICATII WEB & DESKTOP

Arhitectura – Continut – Implementare

Sisteme & Aplicatii Software

DESPRE S.C. IAȘIWEB S.R.L.

CINE SUNTEM SI CE FACEM NOI

Suntem o companie localizată în Iași, specializată în realizarea software-ului la comandă (software orientat client – cod CAEN 6201).

Activitatea noastră include scrierea (programarea), modificarea, testarea și asistența privind produsele software. Este asemenea inclusă scrierea de programe urmând indicațiile utilizatorilor (programe orientate pe client).

 

ACTIVITATI INCLUSE

  • proiectarea structurii și conținutului și/sau scrierea codului de calculator necesar pentru a crea și implementa:
    • sisteme software;
    • aplicații software;
    • baze de date;
    • pagini web.
  • adaptarea software-ului potrivit cerințelor specifice, adică modificarea și configurarea unei aplicații existente astfel încât devine compatibilă și funcțională, potrivit mediului sistemului informatic al clientului;
  • publicarea pachetelor de programe;
  • editarea de software de utilizare generală, transpunerea sau adaptarea software-ului nespecializat pentru o anumită piață:
    • sisteme de operare;
    • aplicații pentru întreprinderi și nu numai.
  • planificarea și proiectarea sistemelor de calcul electronic ce integrează echipament hardware, software și tehnologii de comunicații, chiar dacă software-ul furnizat este o componentă integrantă;
  • servicii de consultanță, pregătirea utilizatorului.

 

 

SERVICII SI PRODUSE

CE VA OFERIM NOI

Site-ul web reprezintă cartea dumneavoastră de vizită pe internet. Acesta va face cunoscut în mediul online și duce la creșterea numarului de clienți, a prestigiului și a profitului.

IAȘIWEB vă oferă oportunitatea afirmării online prin intermediul aplicațiilor web, oferindu-vă design-uri unice și profesionale.

Vă punem la dispoziție o serie de servicii și produse făcute să acopere nevoile fiecarui client, oferind posibilitatea configurării, modificării și personalizării acestora la cerere.

PE CE PUNEM ACCENTUL?

Aplicație web sau desktop de ultimă generație

Actualizări periodice și întreținere atentă a aplicației

Design unic și profesional care iese în evidență

Menținerea unei legături stabile cu clientul

Servicii SEO care asigură promovarea web perfectă

Un pachet complet de servicii la un preț avantajos

SERVICII IAȘIWEB

Site Web Static

  • Limbaj: HTML, jQuery, JavaScript, CSS
  • CMS: fără management
  • Platformă: Bootstrap
  • Bază date: fără BD
  • Design predefinit la alegere, pret incepand de la 200€
  • Design custom (personalizat), pret incepand de la 300€

Intretinere Site Web / Aplicatie

  • Actualizare platforma CMS – WordPress/Magenta/Prestashop
  • Actualizare funcții
  • Actualizare module
  • Back-up periodic (saptamanal) pentru baza de date si fisiere
  • Pret incepand de la 25€/an

Aplicatie Web

  • Limbaj: ASP.NET, PHP, HTML, NodeJS, jQuery, JavaScript, CSS
  • CMS: WordPress, Prestashop, Magento, DNN, Umbraco, Orchard
  • Platformă: ASP .NET, CodeIgniter, Express, Bootstrap
  • Bază date: MSSQL / MySQL
  • CMS, theme and modules installation and configuration
  • Email accounts setup
  • Backup saptamanal la baza de date si fisiere
  • SEO de baza – cuvinte cheie si descrieri
  • Design predefinit la alegere, pret incepand de la 250€
  • Design custom (personalizat), pret incepand de la 350€

Server Web & Baze de Date

  • Instalare si configurare Server Windows / Linux (CentOS cu panou de administrare CWP7)
  • Instalare si configurare Server Baze de date MySQL / MSSQL
  • Instalare si configurare Server Email
  • Instalare si configurare Server FTP
  • Instalare si configurare Firewall
  • Actualizare periodica Server
  • Back-up periodic Server

Aplicatie Desktop

  • Limbaj: C# / C++
  • CMS: personalizat
  • Platformă: .NET
  • Bază date: MSSQL / MySQL / SQLite
  • Design: personalizat
  • Pret incepand de la 250€

Optimizare SEO

  • Instalare si configurare module SEO
  • Instalare si configurare module Statistici
  • Adaugare Cuvinte cheie
  • Adaugare Descrieri
  • Adaugare Meta tag-uri

PORTOFOLIU IAȘIWEB

APLICATII REALIZATE DE NOI


HIGH CONTROL
ASP.NET - High Control
COUTUR
COUTUR - Magazin Online Haine Copii
HAHASHOP
MAGAZIN ONLINE HAINE
AROMAR
Asociatia Romana de Marketing Filiala Iasi
BALAST IASI
Transgyw este un important furnizor de agregate de balastiera (balast, nisip, sorturi, etc.), materiale de constructii (ciment, var, BCA, etc.) si carburant pe piata din Iasi, fiind alaturi de clientii nostri prin calitate, certitudine si seriozitate.
BRILL GATE STUDIO
WORDPRESS - Glamour & Beauty
ELIT LUXE SERVICE AB
WEBSITE CURATENIE LA DOMICILIU SAU BIROU
EMS
Economic & Marketing Solutions
ESCOUX
FIRMA PRODUCATOARE SI DISTRIBUITOARE TIPARE SI ARTICOLE DE IMBRACAMINTE LOCALIZATA IN BUCURESTI.
FAMILIA MOTAS
WORDPRESS - Site-ul oficial al familiei Motas
Foxy Lady
Foxy Lady - Studio VideoChat
GPlay
Online Gaming Platform. Website redesign by IASIWEB.
Grand Hotel Traian
Grand Hotel Traian Iasi - Hotel, Restaurant & Conference Hall
MASTER MARKETING
WORDPRESS - Master Marketing - DPPD
Maxi Pizza
Pizzerie & Fast Food
MONTIVA SERVICE
Montiva AB – We take care of your roof - Stockholm, Suedia
NISIP IASI
AGREGATE MINERALE DE BALASTIERA
PBPAB
Petru Bygg & Plåt AB, SE
PEDIATRU IASI
WORDPRESS - Sef Lucrari Dr. Alina Luca - PEDIATRU IASI
PIANO ARTIS
WORDPRESS - Piano Competition - IASI
POLICLINICA SANATATEA 2000
POLICLINICA SANATATEA 2000 - Centru Privat de Pediatrie, Iasi
PSIHOLOGICIAN
WORDPRESS - Centru de Psihoterapie si Dezvoltare Personala
ROXANA OTA
WORDPRESS - The art of piano playing
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ Huși
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ Huși - Şcoala teologică huşeană
StarGrill
STARGRILL RESTAURANT IASI
StarNet
STARNET PLAYGROUND IASI
TIPARIX
CREARE SI FURNIZARE TIPARE DE CROITORIE
XAN DATA GROUP
CALL CENTER, CORESPONDENTA, RECUPERARI CREANTE


CONTACTAȚI-NE

CUM PUTEȚI LUA LEGATURA CU NOI?

 

TRIMITEȚI MESAJ

10 + 11 =

INFORMAȚII FIRMĂ

Bld. N. Iorga, Nr. 55, Iasi, Romania

+40 755 867 222

contact@iasiweb.ro

www.facebook.com/iasiweb

S.C. IASIWEB S.R.L.

C.U.I. – 28912406

Nr. Reg. – J22/1417/2011

VAT – RO 37086869

BANCA TRANSILVANIA

RO94BTRL02401202C49338XX

LOCALIZARE

IASIWEB - Bld. N. Iorga, Nr. 55, Iasi, Romania

IASIWEB

Bld. N. Iorga, Nr. 55, Iasi, Romania